Noul val al „produselor” politico-mediatice

Postat la 28 Decembrie 2009 in Politică internă

La 23 de ani, Honorius Prigoană, fiul lui Silviu Prigoană, candidează la un loc în Parlament. Istoria impunerii lui la alegerile parţiale, în locul unui alt PDL-ist, s-a consumat subit. Candidatura lui Prigoană jr. e însă, logică dacă privim cum, în ultimul timp, tânărul Honorius a fost, pe rând, invitat în talk-show-uri politice şi subiect de ziar monden - invidiat pentru maşină, cerut în căsătorie, cu discurs de 4 minute în Congresul american şi cu planuri declarate pentru România. Într-un fel, Honorius Prigoană e un produs media asemănător Elenei Băsescu şi chiar Elenei Udrea.

Honorius Prigoană a fost propus, luni, drept candidat al PDL la Camera Deputaţilor pentru locul rămas vacant în toamnă, la retragerea liberalului Bogdan Olteanu. Candidatura lui Prigoană jr. la alegerile din 17 ianuarie a fost hotărâtă în ultimul moment, la o şedinţă a partidului, aşa că pretendentul iniţial a fost nevoit să se retragă.

Nu se ştie ce rol a jucat în toată această poveste tatăl, Silviu Prigoană, la rândul său parlamentar PDL,  este unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din partid. În campania electorală, una dintre apariţiile-surpriză ale lui Traian Băsescu a fost la Taraf TV, postul familiei Prigoană, unde tânărul Honorius apare ca asociat. Fiul lui Silviu Prigoană deţine părţi din 34 de companii, de salubritate, media, sporturi de iarnă, băuturi răcoritoare şi agricultură.

Portret mediatic

Până să intre în cărţi pentru un fotoliu de parlamentar, Honorius Prigoană avea un statut public incert. Nu se ştie exact în ce calitate apărea la talk-show-uri politice: fiul unui parlamentar? om de afaceri? viitor om politic? Sigur e că notorietatea lui a crescut, pe măsură ce în studioul de televiziune nu se mai afla Silviu Prigoană, până nu demult personajul cel mai cunoscut al familiei, ci fiul lui, Honorius.

În paralel, moştenitorul „imperiului” Rosal s-a intersectat cu show-biz-ul, la „Dansez pentru tine”, a apărut şi în topul „şmecherilor de Dorobanţi”, a fost cuplat de gazetele mondene cu diverse vedete, apoi cerut în căsătorie de blonde la o emisiune TV.

Desele apariţii recente ale lui Honorius Prigoană, indiferent de media, l-au transformat dintr-un necunoscut, care apărea doar în acţionariatul firmelor familiei, într-un personaj public, cu un discurs destul de civilizat, dar în continuare perceput ca „fiul lui Prigoană”.

Precedentul EBA

Era logic ca, provenind din acelaşi partid, PDL, situaţia candidatului Prigoană să fie asemănată cu situaţia candidatei Băsescu. Mai precis, Elena Băsescu, candidată la europarlamentare şi, din acest an, membră a Parlamentului European. Diferenţa pare doar formală: în timp ce Honorius Prigoană candidează din partea partidului, Elena Băsescu intrase în cursă ca independentă.

În direct la telefon la Realitatea TV, cu fiul în direct în studiu, Silviu Prigoană a încercat să înmoaie eticheta „nepotism”, cu un exemplu din Statele Unite – JFK, care şi-a numit fratele procuror general.  Altfel, parlamentarul PDL a spus că îşi va ajuta copilul dacă va fi nevoie, dincolo de declaraţia de independenţă a lui Honorius, care a afirmat că îşi va finanţa singur campania.

Cu şcoală în Statele Unite, unde a studiat şi Elena Băsescu, Honorius Prigoană are totuşi, la o comparaţie rapidă, avantajul unui discurs mai variat şi al unor cunoştinţe politice superioare fiicei preşedintelui.  Ceea ce-i aseamănă pe cei doi e atenţia de care s-au bucurat în media, încă dinainte de a încerca să ajungă parlamentari.

O reţetă pentru noul val

În primul lui interviu din postura de candidat la Parlament, Honorius Prigoană şi-a fixat modelul politic, deloc suprinzător, în Traian Băsescu. Apoi, Prigoană jr. o admiră politic pe Elena Udrea, iar Monicăi Iacob-Ridzi îi ia apărarea. Cum era de aşteptat ca mentorii celui mai tânăr candidat să provină din propriul partid, iar Traian Băsescu, şeful suprem, să fie modelul, ceea ce îl aduce mai aproape de modelul EBA e admiraţia comună pentru Elena Udrea, un politician despre care în PDL părerile sunt împărţite.

Ascensiunea politică a Elenei Udrea, considerată de unii foarte rapidă, se leagă nu numai de protectorul ei din partid, Traian Băsescu, dar şi de felul în care s-a construit ca personaj public.:  întâi în umbra lui Băsescu, mesager prezidenţial când a trebuit, rupând legătura formală dacă a fost cazul (demisia de la Cotroceni din cauza dezvăluirilor cu privire la afacerile soţului, Dorin Cocoş), apoi urmând alţi paşi spre o oarecare independenţă ca imagine.

O parte dintr-un drum asemănător a fost parcurs de EBA, acum se pregăteşte Prigoană jr. Întâi au fost apariţiile în presă, mai des în ziarele mondene, decât în presa interesată de politică. Apoi, au urmat declaraţiile de independenţă: EBA a candidat ca independentă, Prigoană spune că-şi plăteşte singur campania.

Printre rânduri, putem intuit un model de ascensiune al noului “val”, dependent de mai multe variabile: cât de “media darling”, cum inspirat spun americanii, e candidatul, cât de prietenoasă e presa cu el (motivele sunt altă discuţie), cât de puternici sunt protectorii şi cum reuşeşte el să pună la un loc toate aceste piese. Că exemplele de mai sus vin din PDL e doar o întâmplare.

http://presa.nu/images/upload/73278a4a86960eeb576a8fd4c9ec6997.jpg

Honorius Prigoană în seara de 28 decembrie, la Realitatea TV: un nume în căutarea unui destin

Da mai departe:

  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Google
  • E-mail this story to a friend!
  • LinkedIn
  • Netvibes
  • Reddit
  • StumbleUpon
  • TwitThis
Pentru a comenta trebuie sa te inregistrezi.

Comentarii:

TzantzaruAnofel 12 Ianuarie 2010, 03:20

ODIN Zeu ne-ndurator sange vreau sa beau, OO Zei !!!! Da lapte batut nu vrei ????Is Patapievici a jew or not ???? Cati emigranti s-au infiltrat in China creditoarea statelor datoare vindute Chinei cu o datorie de 800 miliarde Razboaile zece trilioane !!!! Sportivii, cantaretii, unii actori au milioane sprijinite de prosti. Cu ce contribuie aceia la progresul societatii.Ce Holocaust ???? si unde???? pe unde lu7ngi sau unde scurte. Ce a fost in Siberia, VORKUTA, Baragan, colonizarile, colectivizarile, minerii, Timisoara !!!! Ce doreste acel Apus Va iubeste el nespus.... S-auzim macar de EBA ca le ia din blid EA Hleba si-o aduce-ncetisor la iubitul Ei Popor ca nu-i nimeni s-O opreasca c-o da si pe-nglezeasca. NU hulitzi pe-al Vostru Frate,n-o injunghiati in spate....Ci din contra s-O IUBITI si cu grija s-O PAZITI.Ca EA Va aduce voua,avantaje, o viata noua. AADIO.

TzantzaruAnofel 12 Ianuarie 2010, 02:45

O MIE DE CARACTERE ha,ha,ha imi amnteste de filmul ,,Midnight Cowboy" cu Dustin Hoffman si Jon Voight, tatal proastei Angelina Jollie care nu putea sa adopte copii saraci de romani viteji ca si Ciccone care a venit sa va invete drepturile omului si voi aclamati(cumparati bilete) dar sa nu Ma departez de subiect: zicea Ratso(D.H.) cand trecea pe zebra lovind cu palma capota masinii care era sa-l calce,,hey I'M walking here !!!!"Asa si EU, Mesiah.... hey EU dau sfaturi bune aici cine le asculta ????Lasa prostu' sa se exprime.Daa, scrieti la presidencyro. Tu i-ai luat interw. la-ai intrebat daca se uita pe Forumul sau de fecale cu adm. care se joaca cu nervii utilizatorilor ???? Lasa taticu Zeus, catzelush.Ca in afara nu stie nimeni de tzarisoara voastra si sunteti exaltati ca orbetele a respirat 4' aerul basinilor bosorogilor si bosoroagelor.A da, Imparatul poarta haine frumoase si nimeni nu spune ca in costumul lui Adam. Ce Holocaust !!!!???? Unde.

12 Ianuarie 2010, 02:40

O MIE DE CARACTERE ha,ha,ha imi amnteste de filmul ,,Midnight Cowboy" cu Dustin Hoffman si Jon Voight, tatal proastei Angelina Jollie care nu putea sa adopte copii saraci de romani viteji ca si Ciccone care a venit sa va invete drepturile omului si voi aclamati(cumparati bilete) dar sa nu Ma departez de subiect: zicea Ratso(D.H.) cand trecea pe zebra lovind cu palma capota masinii care era sa-l calce,,hey I'M walking here !!!!"Asa si EU, Mesiah.... hey EU dau sfaturi bune aici cine le asculta ????Lasa prostu' sa se exprime.Daa,

TzantzaruAnofel 12 Ianuarie 2010, 01:49

O zicala germana spune ca nu se poate ajuta o persoana daca persoana nu primeste sfaturi.Vad ca presanu are si pareri care ar trbui fructificate sau luate in considerare.... Dar se vede ca se procedeaza precum sa moara capra vecinului ca daca nu a spus-o celebritatea de ori ce fel sa ignoram desteptul daca nu este pe drept in tacere apreciat (dar mucles ca seful e sef si stie mai bine).Era o caricatura in ,,Urzica" prin anii'55 Trei muncitori vin in biroul sefului1 isi da parerea Seful zice ,,Ai dreptate 2 da parerea, Sef zice,,Ai drept.Al 3lea zice sefuleNU pot avea amindoi dreptate. Seful zice ,,si D-ta ai dreptate....Racul, Stiuca si cu RATzA. Unele persoane au chef de BONSAI INFLORITI. In loc de:,,Pe din-afara pom (mar) inflorit, pe din-nauntrul lac imputzit....

TzantzaruAnofel 12 Ianuarie 2010, 01:09

Sigur ca Harry Read il primeste sa-si acopere propria prostie, magarie sa spuna ca popoul american l-a ales presedinte ca are pielea mai deschisa....nici vorba, uitati-va la el ce buze vinete are.Bulibasha e mai blond ca el.Se zice ca femeia urita plimba pe linga ea una mai urita sa para ea frumoasa....Asa au facut ei cu tzincu handicapat sa distraga atentia de la moartea adevaratei societati amer. veche de 233 de ani, 5 luni si 12 zile.Niste smenari, ca cei de pe timpul lui N.C. care schimbau bani si le dadea lacomilor care veneau din state ziare taiate ca bancnote cu o bancnota reala. Salvarea voastra copii este tot la Nord si Rasarit de voi. Ca stiti doar sa clevetiti si admirati celebritati fara valoare care nu contribuie cu nimic la progresul RO.... V-ati americanizat asa de bine ca va e frica si de umbra voastra.Zicea Pres. T.B. ne vedem la presa nu. Da, am venit unde-i ???? Pe forumul sau se uita.

TzantzaruAnofel 12 Ianuarie 2010, 00:36

Cine-i asta cu moaca de bazedov handicapat ce se clatina de pe un picior pe celalalt. Bliadi, schezne u boloty: Nick one inch dick or denis one inch penis.What a country tzincii fatati dupa ploaie.... I take sh.t non his destiny after that I'll wash it with a good leak.... Oh, it feels so good.HA,ha,ha Congr. am. toate scursurile pupate pe fese de unii dintre voi.Adevarul e ca fesele lor sunt mai curate decat gura lor.Ce tzara de sclavi....Am crezut ca va ridicati de la pamant dar vad ca stiti sa radeti cate un capusor de cizmar care l-a avut pe actualul admirat ca sclav.Mare blestem pe tzarisoara asta care a fost dela Burebista pana in 1945, o entitate respectata.... O mocirla, cica e revolutie....ha,ha, ha daca asa-i ziceti !!!! ce a fost Caderea Bastiliei sau 1917....???? Nimeni nu stie unde-i Romania, Dracula este maghiar iar ilie Weisel este alb dar var cu arabi ca si primarul NY.Ce a spus handicapatul in 4 minute ???? cum il cheama si ca e din ungaria ????